Fărădelegile lui Ioan Mocan, în atenţia procurorilor antimafia
Recenta pichetare a Prefecturii Bihor de către Filiala Bihor a CNSLR Frăţia a fost boicotată de un grup de presiune format din câţiva salariaţi şi foşti salariaţi ai Sucursalei Suplac a SNP Petrom, instigaţi de controversatul Ioan Mocanu, liderul unui sindicat fantomă care nu mai reprezintă decât 40 de salariaţi.
Ne-am întrebat, pe bună dreptate, ce alte interese decât redobândirea vechilor privilegii să fi animat această căpetenie sindicală în boicotarea protestului colegilor săi decât aruncarea în derizoriu a legitimităţii revendicărilor lor, cu care, cel puţin în calitate de vice-preşedinte al CNSLR Frăţia Bihor ar fi trebuit să fie de acord. Nu însă şi atunci când ai transformat sindicatul petroliştilor într-un mijloc de îmbogăţire personală, în dispreţul miilor de salariaţi pe care trebuia să-i reprezinţi şi când simţi că a venit momentul să dai socoteală pentru toate fărădelegile pe care le-ai comis. Pentru că numele lui Ioan Mocan a intrat în atenţia Parchetului Naţional Anticorupţie, în urma unei plângeri întocmite chiar foştii membri ai sindicatului pe care acesta l-a condus, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, evaziune fiscală, fals, uz de fals, înşelăciune în convenţii, prevăzute şi pedepsite de articolul 257 cod penal, legea 87/94, articolul 288 cod penal, articolul 291 cod pebal, articolul 215/1 alineat 1,3,5, cod penal. Conform acestui document, în calitate de angajat şi lider de sindicat la sucursala Petrom Suplacu de Barcău - Bihor, în perioada 2000 - 2001 - 2002, Mocan avea şi calitate de asociat şi administrator la firmele SC Transoceania Ip SRL Sălaj, şi SC Echipament Montaj Grup SRL Şimleu Silvaniai, reuşind ca prin trafic de influenţă şi înşelăciune să obţină în regim privilegiat lucrări, fără organizare de licitaţii sau selecţii de ofertă, pe care apoi a susţinut în mod fals că le-a executat şi, drept urmare, le-a facturat către Sucursala Petrom Suplacu de Barcău - Bihor, de la care le-a încasat, ceea ce reprezintă lucrări fictive în sumă totală de 21,28 miliarde lei". În denunţul înaintat procurorilor antimafia se arată că "facturile emise de cele două firme şi acceptate de sucursală au fost compensate cu combustibil M de la Rafinăria Petrolsub Suplacu de Barcău, cu toate că cele două firme menţionate mai sus nu erau autorizate să comercializeze produse petroliere". De asemenea, se mai precizează că "situaţia privilegiată de care s-au bucurat cele două firme - în care a avut o implicare directă, dar şi o a treia firmă, SC Olimp Impex SRL Şimleu Silvaniei, a beneficiat de "facilităţi" similare în baza relaţiilor de rudenie cu socrul liderului "nostru" - se datorează influenţei exercitate de Mocanu Ioan asupra conducerii şi angajaţilor Sucursalei Petrom Suplacu de Barcău, manipulaţi în interesul său material. Astfel, Mocan Ioan a acţionat în baza unui plan bine conceput, având în primul rând scopul să-şi creeze o imagine de reprezentant intransigent, inflexibil şi dur al membrilor de sindicat. Practic, prin acest comportament afişat în relaţiile cu patronatul urmărea intimidarea conducerii şi a personalului cu atribuţii de confirmare a lucrărilor facturate de firmele controlate de el. Este adevărat că acest lucru se petrecea într-o perioadă când, în Sucursala Petrom Suplac se confirmau la plată şi pentru alte firme lucrări ce s-au dovedit a fi nereale şi care fac obiectul unor dosare penale aflate în curs de cercetare, situaţie urmărită şi speculată cu interes de Mocan Ioan. În şedinţele de sindicat şi-a exprimat clar şi în mod repetat dorinţa de a face din organizaţia sindicală un mijloc de constrângere pentru conducere. Afirma că nici un director nu poate fi numit sau păstrat în funcţie fără acordul lui. Iniţial şi-a convins colegii că această tactică este relativ corectă şi eficientă, fără ca cineva să-şi dea semama că erau manipulaţi de Mocan Ioan în interesul afacerilor sale.
Dar iată cum descriu autorii denunţului penal mecanismul după care firmele SC Transoceania SRL Ip şi SC Echipament Grup Montaj SRL Şimleu Silvaniei au obţinut lucrări fără organizare de licitaţii, prin influenţa exercitată de asociatul şi administratorul Mocan Ioan. Profitând de influenţa pe care o exercită prin manipularea sindicaliştilor şi prin intimidarea unor angajaţi ai sucursalei, complicii lui Ioan Mocan au facturat lucrări fictive şi au pretins plata acestora în contul firmelor sale, sens în care au folosit docmente având conţinut falsificat, fără corespondent în realitatea prestaţiilor efectuate. În concret, Mocan Ioan a acţionat ca un reprezentant al celor trei firme, folosindu-se de influenţa reală şi de notorietate pe care o avea asupra conducerii şi angajaţilor din sucursală, iar avantajele materiale au fost obţinute prin intermediul firmelor la care a avut interes.
Din punct de vedere al legislaţiei penale, "primirea banilor sau a altor foloase" a fost realizată - în sensul articolului 257 cod penal - de "altul", adică de societăţile comerciale la care avea interese nemijlocite, ceea ce constituie infracţiunea de trafic de influenţă. Traficul de influenţă şi înşelăciunea mai pot fi dovedite prin faptul că toate lucrările executate de firmele sus-amintite cuprind numai manoperă şi doar foarte puţine lucrări mecaniazate, respectiv transport şi utilaj. Fiecare firmă a avut, în perioada respectivă, numai până la maximum zece persoane angajate, ceea ce demonstrează imposibilitatea faptică de a realiza volumul de manoperă facturat.
Iată cum este descrisă frauda pusă la cale de Ioan Mocan în denunţul înaintat PNA, unde, pe baza datelor preluate din situaţiile de lucrări şi din extrasele de manoperă anexate de SC Transoceania SRL, s-a calculat numărul de muncitori ce ar fi fost necesari pentru efectuarea lucrărilor decontate de către Sucursala Petrom Suplac în lunile iunie şi iulie 2001.
Nr. crt.
1
2
3
4
1
2
3
Factura nr/data/suma
2483661/07.01-929424955
2483863/07.01-526949247
2483666/07.01.-998639914
Total iulie 2001
3.424.660.896 lei
2483656/06.01-836787841
2483657/06.01-831624557
2483658/06.01-852437058
Total iunie 2001
2.508.849.456
Manopera directă decontată
Lei
390985140
221240544
408239580
420668640
1441133904
357197274
349967184
363780858
1070945316
Lei/oră
21000
21000
21000
21000
21000
21000
21000
21000
21000
Total ore
18618
10535
19843
20031
69027
17009
16665
17322
50996
Nr. ore lucrătoare/lună
170
170
170
170
170
170
170
170
170
Nr. muncitori rezultaţi
109,5
61,9
116,7
117,8
406
100
98
101,8
300
Din calculul de mai sus, stabilit prin centralizarea facturilor şi manoperei directe rezultă că, numai în iulie 2001, firma SC Transoceania SRL trebuia să aibă înregistrate la Direcţia Muncii un număr de cel puţin 406 contracte de muncă, respectiv 300 în iunie 2001. Din documentele decontate la Petrom pentru iunie şi iulie rezultă că firma ar fi trebuit să plătească CAS şi alte obligaţii la stat în sumă de 1.180.677.268 lei, sumă care ar trebui să se regăsească ca şi achitată în evidenţele firmei şi ale Direcţiei Muncii. Or, din confruntarea cu evidenţele Direcţiei Muncii ale judeţului Sălaj reiese că numărul real de contracte de muncă, înregistrate de această firmă în iunie şi iulie 2001, precum şi viramentele pentru achitarea obligaţiilor salariale aferente - sunt mult mai mici în comparaţie cu ce ar fi trebuit să se plătească dacă ar fi fost reale lucrările rezultate din lista cantităţilor de lucrări achitate de Petrom firmei SC Transoceania SRL Ip Sălaj - fiind evidentă şi evaziunea fiscală ce s-a realizat alături de înşelarea "partenerului" Petrom. Nu în ultimul rând, firma ar trebui, de asemenea, să aibă state de plată pentru cei 400 de muncitori în iulie şi 300 în iunie 2001, cu semnăturile acestora de ridicare a salarilor.
Aceste calcule s-au făcut numai pentru două luni, dar situaţia este identică în cazul tuturor decontărilor făcute cu Petrom Suplac de firmele controlate de Ioan Mocan în 2001 şi 2002. În acest mod, aplicând în mod repetat acelaşi mecanism descris mai sus, făptuitorul Mocan Ioan s-a folosit de acte falsificate şi a înşelat "beneficiara" prestaţiilor sale fictive, respectiv SNP Petrom Suplacu de Barcău, ceea ce constituie infracţiunile de fals, uz de fals şi înşelăciune în convenţii. De asemenea, prin necalcularea şi neplata obligaţiilor fiscale aferente manoperei decontate precum şi prin neevidenţierea întregii activităţi în actele contabile, s-a realizat conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală.
Înşelăciunea "partenerului" de afacere se poate dovedi şi cu faptul că, în listele cu cantităţile de lucrări executate unele poziţii s-au introdus triplu la plată, în condiţiile în care săpatul pământului îmbibat cu ţiţei şi încărcarea în roabă şi tomberon s-au realizat numai printr-un articol de deviz.
Firmele sale trebuiau să facă şi dovada, cu documente (facturi de la alte firme), de efectuare a transportului şi a utilajului decontat, obligaţie de care a fost "scutit" în ciuda existenţei unor dispoziţii legale imperative în acest sens.
Toate lucrările şi facturile sunt numai de "curăţire şi redare terenuri", care se presupune că erau infestate cu ţiţei şi, pentru a fi redate în circuitul agricol, trebuiau să aibă avizul scris al Direcţiei de Mediu Bihor şi să facă parte din raportările pe linie de mediu în acest sens. Or, nici un astfel de document nu se regăseşte la această instiţie, ceea ce constituie încă o dovadă a fictivităţii lucrărilor facturate şi încasate de firmele controlate de Ioan Mocan.
(va urma)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.