Un orădean a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Bihor la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă. Bărbatul, fost şofer al DGASPC Bihor, a pretins bani de la mai multe persoane susţinând că poate interveni, în favoarea acestora, la Comisia de Evaluare pentru Încadrarea într-un Grad de Handicap.

În luna martie a anului 2013, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor anunţau că au dispus trimiterea în judecată a orădeanului Gheorghe Augustin Pirtea (35 ani) acuzat de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost acuzat că, fiind angajat ca şofer în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, ar fi pretins şi primit de la două persoane bani pentru a le obţine facilităţi necuvenite. „Ca stare de fapt s-a reţinut că inculpatul, în baza unor rezoluţiuni infracţionale distincte, a pretins şi primit de la D.A.D şi Ş.G., sumele de 700 euro, respectiv 1.650 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici din cadrul Comisiei de Evaluare pentru Încadrare într-un Grad de Handicap Bihor, pe care îi va determina să prelungească concediul maternal al soţiei lui D.A.D., respectiv să-l treacă pe Ş.G. într-un grad de handicap grav pentru ca această persoană să poată beneficia de însoţitor", precizau, la data respectivă, procurorii bihoreni. După ce i-au dat banii, oamenii au aşteptat ca problemele lor să fie "rezolvate". Cum acest lucru nu s-a întâmplat, primul dintre ei l-a denunţat pe Pirtea. Pentru prima acuzaţie, fostul şofer a scăpat cu amendă administrativă, pe motiv că nu mai avusese alte abateri. După al doilea denunţ însă, procurorii au decis că se impune trimiterea lui în judecată. Magistraţii Tribunalului Bihor s-au pronunţat acum în acest dosar. Pirtea a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi la alte şase luni pentru înşelăciune. Potrivit sentinţei, judecătorii au decis să îi aplice pedeapsa cea mai grea, adică doi ani. Tot potrivit sentinţei, bărbatul nu va sta după gratii, magistraţii hotărând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani. De asemenea, Pirtea a fost obligat să restituie către denunţători sumele de bani primite. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.