I-a venit rândul - 6 ani cu executare pentru Elena Udrea
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și este definitivă. Condamnarea este cu executare. Documentul de la ÎCCJ va fi trimis Poliției astfel încât mandatul să fie pus în executare.
Udrea a fost condamnată în dosarul Gala Bute. Instanța a respins constestația și a menținut sentința inițială de 6 ani închisoare cu executare.
Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea, la casa din Corbeanca, unde s-au deplasat în cursul după-amiezei de joi pentru a pune în executare sentința Înaltei Curți de condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute, au declarat pentru G4Media.ro surse polițienești. Elena Udrea ar fi ieșit prin țară prin vama Giurgiu.
Poliția de Frontieră a confirmat joi în jurul orei 18.00 că Elena Udrea a ieșit din țară în această dimineață, pe cale terestră și în mod legal. Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează că persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.
„Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”, au explicat reprezentanții instituției prin intermediul unui comunicat de presă. Concret, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei, au precizat polițiștii de frontieră.
Înalta Curte de Casație și Justiție hotărâse în 2018, prin decizie definitivă, condamnarea a șapte inculpați și achitarea unui inculpat în cadrul dosarului. Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, fusese condamnată la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Udrea a fost apoi salvată de decizia CCR privind nelegala compunere a completurilor de 5 judecători, fiind eliberată din arest din Costa Rica cu judecarea contestației în anulare.
DNA a cerut apoi aplicarea deciziei Curții de Justiție a UE din 21 decembrie 2021 care arăta că judecătorii pot ignora deciziile CCR dacă există riscul prescrierii faptelor.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).
Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.
Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.