Bolnav psihic identificat În 11.03.2004, agenţii Postului de Poliţie Dobreşti l-au identificat pe Ioan J., de 20 ani, din comuna Dobreşti, sat Luncasprie, bolnav psihic, luat în evidenţele dispensarului medical Dobreşti, care, în noaptea de 10/11.03.2004, a incendiat 3 căpiţe de fân situate pe păşunea localităţii Luncasprie, cauzând un prejudiciu de 10 milioane lei, în dauna a doi cetăţeni din sat. Urmărit penal Lucrătorii Biroului Ordine Publică, Compartimentul de Combaterea a Micii Criminalităţi, din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, au început urmărirea penală împotriva lui Koszeghi Margareta, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Aceasta a fost depistată în timp ce fura produse cosmetice în valoare de 800.000 de lei de la magazinul ,,Profi? din Oradea. Prejudiciul a fost recuperat. Depistat şi predat poliţiei Lucrătorii Biroului Furturi din Auto, din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, au organizat o acţiune în urma căreia a fost depistat şi condus la sediul poliţiei Beke Tibor, de 22 de ani, din Oradea, care, împreună cu Gaboraş Şandor (arestat în altă cauză), este autorul unei tentative de furt din auto comisă la 04.07.2001, şi a unui furt din locuinţă comis la 24.03.2002. Faţă de Beke Tibor s-a început urmărirea penală, iar cercetările continuă cu cel în cauză în stare de libertate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Trenuri oprite în linie curentă Lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi, împreună cu lucrători de la Posturile de Poliţie Finiş şi Tărcaia şi inspectori de la Regionala C.F.R. Cluj, au executat o acţiune de oprire a trenurilor 3102, 3103, 3104, în linie curentă, în hălţile C.F.R. Finiş şi Tărcaia, având ca scop menţinerea unui climat de siguranţă civică, depistarea persoanelor urmărite general şi local, depistarea persoanelor care călătoresc fără legitimaţie de călătorie. La acţiune au participat 12 poliţişti şi 11 inspectori C.F.R. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii C.F.R. s-a ridicat la suma de 10.874.000 de lei. Fals şi neglijenţă în serviciu În urma unei acţiuni organizate de agenţii Postului de Poliţie Cefa, în data de 11.03.2004, a fost începută urmărirea penală împotriva Sandei Gherman, de 37 de ani, din comuna Cefa, sat Inand, fost factor poştal, pentru comiterea infracţiunilor de fals şi neglijenţă în serviciu.