Prostituatele, luate la puricat Lucrătorii Biroului Judiciar din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, în colaborare cu C.Z.C.C.O.A., Serviciul Criminalistic, D.P.I.R., cât şi reprezentanţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor au desfăşurat o acţiune, în noaptea de 17/18.07.2003, între orele 22-02.00, în timpul căreia au fost depistate 22 prostituate, care au fost fotografiate şi amprentate, recoltându-li-se probe de sânge, pentru a se stabili dacă sunt infestate cu boli venerice. 15 prostituate au fost sancţionate conform Legii 61/1991, cu amendă de 1.500.000 lei Hoţi din case de vacanţă În data de 17.07.2003, ofiţeri din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Nojorid, i-au depistat pe Pop Teodor, de 42 de ani, şi P. C., de 13 ani, tata şi fiu, care sunt acuzaţi că, în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, au sustras mai multe bunuri de uz gospodăresc, în valoare de peste 15.000.000 lei, din două case de vacanţă din satul Livada. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate. Corupţie sexuală A fost începută urmărirea penală împotriva lui BICA JANOS, de 36 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.202 C.P. În fapt, acesta este învinuit că, în perioada martie 2002-iunie 2003, a săvârşit acte cu caracter obscen, în prezenţa mai multor minori, care ce se aflau la domiciliul său. Evaziune fiscală cu fier vechi Lucrătorii Serviciului Transporturi Feroviare Bihor au început urmărirea penală împotriva lui Roman Pavel, de 38 de ani, fără ocupaţie, care, în cursul anului 2001, a predat 15.900 kg de fier vechi la S.C. ?Stel Petrol? S.R.L. Oradea, obţinând suma de 20.530.000 lei. Acesta nu a declarat Finanţelor Publice Bihor veniturile obţinute, sustrăgându-se de la plata impozitului către stat, în sumă de 3.980.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat. Cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Extras C.F. fals Lucrătorii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, au început urmărirea penală împotriva lui Oniţa Pavel, din Oradea pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Respectivul ar fi folosit un extras C.F. fals, într-un dosar de pe rolul instanţei civile la Judecătoria Oradea, în vederea obţinerii unei proprietăţi asupra unui teren agricol.