În direct de la Poliţie
Identificat, prins şi cercetat
Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu lucrătorii Poliţiei Valea lui Mihai, l-au identificat, prins, cercetat şi reţinut pe V.F.A., de 16 ani, din Oradea, care este autorul tâlhăriei comise în seara zilei de 20.03.2004, asupra unui cetăţean canadian, de 77 de ani, pe care
l-a deposedat de 450 euro, 450 dolari şi un bilet de avion. Prejudiciul a fost recuperat parţial, iar minorul a fost introdus în arestul I.P.J. Bihor pe bază de mandat de arestare preventivă, eliberat de Tribunalul Bihor pentru o perioadă de 19 zile.
Urmărit penal
Efective din cadrul Biroului Ordine Publică, compartimentul de combatere a micii criminalităţi, au început urmărirea penală împotriva lui Ştefan Vajdovici, de 62 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, neavând contract cu S.C. Electrica S.A., s-a racordat ilegal la reţeaua de electricitate, cauzând un prejudiciu de 26.000.000 de lei, prejudiciul nefiind recuperat.
Agent de pază, acuzat de furt
Lucrătorii Biroului Ordine Publică, compartimentul de combatere a micii criminalităţi, au început urmărirea penală împotriva lui Călin Ciocîrte, de 23 de ani, din Tulca, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că, în 28.02.2004, având calitatea de agent de pază, a sustras, din incinta Complexului Metro, un telefon mobil "Nokia", în valoare de 12.000.000 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.