Pentru a evita implicarea în producerea unor accidente rutiere, polițiștii rutieri din Bihor au câteva recomandări pentru conducătorii auto, privind circulația în condiţii meteo nefavorabile.

Astfel, polițiștii recomandă să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi autovehiculul corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică. Poliţiștii rutieri le reamintesc conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare. Totodată, polițiștii rutieri bihoreni le amintesc conducătorilor auto faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă. Acestea reduc riscul producerii unor accidente rutiere, în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau a fulgilor de zăpadă. Atenţie deosebită  necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Când condițiile meteo sunt nefavorabile fiţi mai atenţi la pietoni! Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare! Pietonilor li se recomandă să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă! Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.