Opt persoane sunt cercetate, o femeie a fost reţinută - Credite cu acte false
Șase percheziții domiciliare au fost efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni, la imobilele unor persoane, bănuite că ar fi prejudiciat o societate de creditare din Oradea cu 100.000 de lei, obținând credite cu documente falsificate. La finalul descinderilor, o femeie a fost reținută în Arestul Poliției Bihorene.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat, joi, șase percheziții domiciliare, pe raza municipiului Oradea, pentru documentarea și probarea activității infracționale a opt persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, din Oradea și din comuna Sârbi, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la uz de fals, în formă continuată. „Din cercetări, a reieșit că, în perioada iunie 2020 - martie 2021, șapte dintre cele opt persoane cercetate ar fi încheiat, în mod fraudulos, contracte de împrumut, cu o societate de creditare din municipiul Oradea, în baza unor înscrisuri falsificate, adeverințe de venit pentru giranți, fără acordul și cunoștința unora dintre persoanele care figurau ca giranți, cu sprijinul unei femei de 54 de ani, din Oradea. Femeia este bănuită că, în schimbul primirii unor sume de bani cu titlu de comision, care uneori s-a ridicat până la jumătate din valorea împrumutului, s-ar fi ocupat de procurarea înscrisurilor falsificate și de înmânarea acestora persoanelor interesate de încheierea contractelor de împrumut, inducând astfel, în eroare, persoanele însărcinate cu verificarea legalității documentelor de acordare a împrumuturilor”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Bihor. Activitatea ilicită a condus astfel la obținerea, în mod ilegal, a unor sume de bani din fondurile societății de creditare, prejudiciul total cauzat fiind estimat la aproximativ 100.000 de lei. În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a suspecţilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor diferite înscrisuri, medii de stocare externe și telefoane mobile, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost utilizate de persoanele bănuite, în desfășurarea activității infracționale. La finalizarea perchezițiilor domiciliare, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele femeii de 54 de ani, aceasta fiind condusă la sediul IPJ Bihor pentru audieri. În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de femeia de 54 de ani. Aceasta va fi prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Acțiunea polițiștilor de investigare a criminalității economice bihoreni a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea. De asemenea, în cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.