Orădean arestat preventiv pentru tâlhărie
Un orădean de 33 de ani a fost arestat preventiv de magistraţi, pentru 15 zile, după ce a tâlhărit o femeie. Suspectul a fost prins de anchetatori după patru luni de căutări.
Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei au început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 33 de ani, din Oradea, Juhasz Zsolt, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Acesta este acuzat că în toamna anului trecut, în data de 7 octombrie 2009, în jurul orei 19.30, ar fi acostat o orădeancă de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiu, şi ar fi deposedat-o prin violenţă de o poşetă în care avea bani, acte personale şi alte diverse bunuri, provocându-i un prejudiciu de 500 lei. Suspectul a fost reţinut de poliţiştii orădeni în arestul IPJ Bihor pentru o perioadă de 24 de ore, iar miercuri a fost prezentat la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au emis faţă de tâlhar un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile. Cercetările în cauză continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.