Peste 230 de pietoni sancționați
Săptămâna aceasta, peste 230 de pietoni au fost sancționați de polițiștii din Bihor, în cadrul unei acțiuni menite să combată indisciplina pietonală.
În perioada 24 – 30 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor acţionează pe şoselele bihorene pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonilor, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere și în vederea reducerii riscului rutier pe drumurile publice. Ca urmare a acțiunilor desfășurate până în prezent, pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii din Bihor au surprins 232 de pietoni care traversau neregulamentar, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 43.340 de lei. Acțiunile pentru combaterea indisciplinei pietonale continuă și la sfârșit de săptămână, alături de acțiunile menite să depisteze și să îndepărteze din trafic persoanele care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.