Peste 60 de tone de deşeuri - Oprite în Vama Borș II
Opt transporturi de articole uzate (textile, încălţăminte, mobilier, saltele, produse de uz casnic) au fost verificate de polițiști și comisari săptămâna trecută, în Vama Borș II. Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului așa că mărfii nu i s-a permis să intre în țară.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanții Protecției Consumatorului Bihor au verificat, în perioada 13-16 noiembrie, 8 transporturi de articole uzate (textile, încălţăminte, mobilier, saltele, produse de uz casnic) care ar fi trebuit să ajungă la mai multe firme din țară.
Ţările de origine ale produselor erau Germania (4 transporturi), Olanda (două transporturi), Elveţia (un transport) și Ungaria (un transport).
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că articolele uzate nu erau însoţite de documente care să ateste că au fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie, în conformitate cu prevederile HG 163/2007, coroborat cu prevederile Legii 245/2004 precum şi ale Regulamentului (UE) 1020 din 2019 al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea pieței și conformitatea produselor neputând fi considerate produse sigure, astfel că nu a fost autorizată punerea pe piaţă a cantităţii de circa 73.500 kg articole uzate în valoare de aproximativ 503.000 lei”, se afirmă într-un comunicat al CJPC Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.