Poliţiştii bihoreni care au acţionat în trafic la sfârşit de săptămână au depistat mai mulţi şoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau diverse substanţe.

Duminică dimineaţa, pe strada Pandurilor din municipiul Beiuș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, în urma rezultatului pozitiv la testul rapid de drog. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri beiușeni. Sâmbătă, pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, duminică, pe B-dul General Magheru, polițiștii rutieri orădeni au depistat în trafic un bărbat de 24 de ani, din localitatea Crăciunești, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot duminică, în Balc, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.