Alţi 94 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost depistați și sancționați de polițiștii rutieri, miercuri, pe şoselele din Bihor.

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere. Ca urmare a prezenței polițiștilor în trafic, 94 participanți la trafic care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 45.070 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 13 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. În cadrul acțiunii, 49 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală, 14 în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, 3 în timp ce depășeau neregulamentar, alți 3 în timp ce foloseau telefonul mobil la volan fără a utiliza un sistem de tip „mâini libere”, 6 care au oprit neregulamentar, iar 19 participanți la trafic în timp ce săvârșeau alte diverse abateri de la regimul circulației rutiere, toți fiind sancționați pentru abaterile săvârșite.