Procurorii DNA îi acuză că au luat şpagă de la cetăţeni moldoveni - Patru poliţişti de frontieră din Borş, după gratii
Procurorii anticorupţie au dispus măsura reţinerii faţă de mai multe persoane, în urma percheziţiilor desfăşurate marţi, în mai multe puncte de trecere a frontierei sau la domiciliile unor poliţişti. În spatele gratiilor au ajuns şi patru agenţi din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş.
Potrivit unui comunicat transmis, ieri, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași au anunţat că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu dată de 17 ianuarie 2023, față de un număr de 23 lucrători vamali și agenți ai poliției de frontieră, după cum urmează. A fost dispusă măsura reținerii față de opt persoane (patru lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni și patru agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș) şi a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 15 persoane (cinci agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași - Sculeni, un agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea, doi agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea și un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca). În sarcina celor 23 de inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată.
“În perioada 2021-2022, inculpații menționați mai sus, lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers. În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, se arată în comunicatul DNA. Procurorii au mai precizat că opt dintre inculpați au fost prezentați, ieri, Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unei acțiuni în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.