Reținut pentru furt dintr-un magazin
Un tânăr, cercetat pentru furt dintr-o societate comercială, a fost reținut de polițiștii din Marghita.
Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Marghita, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie a.c., acesta ar fi pătruns prin efracție în incinta unui magazin din Marghita, de unde ar fi sustras o componentă metalică de la casa de marcat și pachete cu țigări, de diferite sortimente, cauzând astfel un prejudiciu estimat la aproximativ 1.500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiști. Joi, tânărul de 22 de ani a fost prezentat de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea dispunerii de măsuri legale. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea documentării întregii eventuale activități infracționale a tânărului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.