Un bărbat din Bratca a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului și a refuzat prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, la data de 5 octombrie a.c., la ora 02.00, pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat, de 53 de ani, din comuna Bratca, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,49 mg /l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea legală a polițiștilor, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.