Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Bihor, după ce a fost depistat în trafic, conducând, după ce a consumat substanțe psihoactive.


Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea, pentru 24 de ore,  față de un bărbat de 27 de ani, din comuna Sâmbăta, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 08.10, pe drumul județean 792/A, în localitatea Belfir, acesta a fost depistat de polițiști, în trafic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise. Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.