Tânăra de 16 ani care şi-a înjunghiat pedagogul - După gratii pentru tentativă la omor
Adolescenta care, luni, l-a înjunghiat pe supraveghetorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea a fost reţinută de poliţişti şi prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunea de tentativă la omor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a transmis, ieri, prin intermediul unui comunicat, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata B.B.V., în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 din Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 113, alin. 2 din Codul penal.
„În data de 27.11.2023, în jurul orei 08.50, în timp ce afla în biroul directorului din cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, situat în Oradea, inculpata minoră B.B.V, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a în cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, pe fondul unor discuții contradictorii legate de anumite conduite petrecute în internatul colegiului, în care minora era cazată, a scos un cuțit având lungimea totală de 34 cm, din care lama cu o lungime de 21 cm, pe care îl avea băgat în mâneca hainei de la mâna stângă, cu care l-a înjunghiat pe supraveghetorul de noapte al internatului, numitul M.I.C., lovindu-l în zona spatelui, producându-i o plagă înjunghiată hemitorace stâng, hemopneumotorace stâng”, se arată în comunicatul procurorilor.
În urma agresiunii, supraveghetorul a fost transportat la spital și suspus unei intervenții chirurgicale, iar potrivit constatărilor preliminare medico-legale, leziunile suferite de către M.I.C. necesită 40-45 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Anchetatorii mai precizează că în momentul agresiunii, în biroul directorului se aflau mai multe persoane, respectiv directorul instituţiei de învăţământ, directorul adjunct, diriginta clasei din care minora face parte, precum şi mama minorei.
Prin ordonanţa din data de 27.11.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor adolescenta a fost reţinută pe o durată de 24 ore, procurorul de caz formulând, ieri, propunere de arestare preventivă a acesteia pe o perioadă de 30 de zile. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.