Doi bărbați bănuiți că ar fi tâlhărit o octogenară și pe fiul acesteia au fost reținuți de polițiștii bihoreni. Suspecții au montat sisteme de scurgere pluviale la imobilul victimelor, fără ca aceștia să accepte, iar apoi, pentru lucrarea prestată, au cerut 1500 de lei.

Polițiștii Secţiei nr.8 de Poliţie Rurală Tinca au reținut, luni, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, doi bărbați de 45 și 29 de ani, ambii din municipiul Oradea, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prin violare de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îi bănuiesc pe aceștia că, la 12 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, s-ar fi deplasat la un imobil din localitatea bihoreană Tinca și, prin amenințare și inducerea unei stări de teamă, atât proprietarei, o femeie de 81 de ani, cât și fiului acesteia, un bărbat de 57 de ani, au montat sisteme de scurgere (pluviale) metalice la imobilul respectiv, fără ca aceștia să accepte sau să aibă cunoștință despre aceasta, iar apoi ar fi solicitat 1.500 de lei în schimbul serviciilor nesolicitate, prestate, bani pe care i-ar fi obținut prin amenințări cu acte de violență. Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiștii bihoreni. Marți, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca i-au prezentat pe cei doi bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Salonta cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată prin violare de domiciliu. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.