Ieri, la Hotelul ?Continental?, din Oradea, au început lucrările simpozionului cu tema ?Prevenirea şi Combaterea Furtului şi Traficului Internaţional de Autoturisme Furate", organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor. Au fost invitaţi să participe reprezentanţi de seamă ai Poliţiilor din Italia şi Ungaria. Ministerul de Interne italian este reprezentat de Paulo Sartori, ofiţer de legătură pentru România şi Republica Moldova al Direcţiei Poliţiei Criminale, iar Ungaria, de şeful şi adjunctul Inspectoratului de Poliţie al regiunii Hajdu-Bihar. De la Bucureşti au sosit, pentru a lua parte la lucrările simpozionului, insp. Simona Brezoi, de la Departamentul de legătură cu Poliţiile celorlalte state europene din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi comisarul Andrei Ioan, de la Direcţia de Investigaţii Criminale pentru furturi auto, din cadrul aceluiaşi Minister. În cadrul simpozionului, care îşi desfăşoară lucrările până mâine, vor fi abordate probleme legate de identificarea autoturismelor furate, de implicaţiile introducerii în ţară a unor astfel de autoturisme, de legătura şi de greutăţile pe care le ridică aceste maşini societăţilor de asigurări şi Registrului Auto Român, fiecare dintre aceste instituţii fiind reprezentate de câte o persoană, care a punctat principalele aspecte legate de conexiunile existente între activitatea lor şi autoturismele sustrase. Desigur, nu puteau să lipsească reprezentanţii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea, organismul teritorial care ?gestionează? problematica traficului cu maşini furate.