Un tânăr în vârstă de 22 de ani este cercetat de poliţişti după ce a furat telefoanele mobile ale unor orădeni, printr-o metodă pe cât de ingenioasă, pe atât de banală. Hoţul îşi alegea victimele de pe internet, iar sub pretextul că vrea să le cumpere telefoanele mobile, se întâlnea cu acestea, iar apoi se făcea nevăzut, cu aparat cu tot.


Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au anunţat, ieri, că au început urmărirea penală faţă de un orădean de 22 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Tânărul este suspectat de poliţişti că, în data de 22 ianuarie a.c., a contactat pe internet un orădean care oferea spre vânzare un telefon mobil, cu care ulterior şi-a dat întâlnire, sub pretextul că doreşte să cumpere telefonul respectiv, în valoare de 1.700 lei. "Cei doi s-au întâlnit în Oradea, iar suspectul, după ce i-a fost înmânat telefonul mobil de către vânzător, pentru a-l studia, a intrat într-o scară de bloc, spunând că doreşte să-i arate şi mamei sale telefonul. A fugit însă pe la intrarea secundară din spatele blocului, cu telefonul mobil al păgubitului", a precizt Alina Dinu, purtoarea de cuvânt a IPJ Bihor. În urma extinderii cercetărilor, anchetatorii au stabilit că acelaşi tânăr este suspectat că ar fi comis o faptă similară la 24 mai 2009, când ar fi lăsat fără un telefon mobil performant un alt orădean, folosind aceeaşi strategie.