Jandarmii de la Postul Montan din Stâna de Vale l-au întâlnit ieri dimineaţă, aflându-se în patrulare în zona staţiunii, pe M.C., de 37 ani, din localitatea Lipova, judeţul Arad. Acesta le-a solicitat sprijinul pentru deblocarea autoturismului Mercedes Vito rămas înzăpezit pe drumul de la Stâna de Vale şi localitatea Bulz, aflat la aproximativ trei kilometri depărtare.

„Alături de un coleg de-al său, M.C. vroia să se deplaseze spre Cluj, ghidaţi fiind de un aparat GPS. Deplasându-se la faţa locului, jandarmii au reuşit deblocarea celor doi arădeni, fără ca aceştia să fi avut suferit", spune căpitan Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor. Jandarmii ţin să le reamintească conducătorilor auto că drumul  Stâna de Vale - Bulz este închis până la topirea zăpezilor, iar pentru a evita astfel de situaţii, posesorii de aparate GPS care doresc să se deplaseze dinspre Beiuş spre Cluj să seteze aplicaţia pe varianta „drumuri principale".