Poliţiştii rutieri au ieşit şi ieri, în trafic, cu aparatele radar, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel european cu scopul de a-i depista pe şoferii care circulă cu viteză. Aproape 400 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză au fost sancționați de polițiștii rutieri bihoreni.

În perioada 1 – 7 aprilie polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționează simultan, în cadrul săptămânii TISPOL Speed (1 - 7 aprilie 2019), pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolele la care se expun atunci când conduc cu viteză excesivă sau când depășesc limitele legale de viteză. Acțiunea, în care sunt implicați și polițiștii rutieri bihoreni, se desfășoară pe drumurile publice din toată țara, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și vizează prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul depășirii limitelor legale de viteză. Polițiștii rutieri bihoreni sunt prezenți în trafic pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. În cadrul amplei acțiuni europene, miercuri, în intervalul orar  00.00 – 24.00,  s-a  derulat acțiunea TISPOL „24 Hour Speed Marathon”, care a vizat prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul depășirii limitelor legale de viteză. Pe parcursul celor 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat cu efective sporite pe întreg tronsonul DN 1 – E 60 care traversează județul Bihor, pe DN 19, DN 79, DN 76, pe drumurile județene 767E și 797 și pe principalele artere din municipiul Oradea, pentru combaterea conducerii cu viteză excesivă și a depăşirii limitelor legale de viteză. Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii TISPOL „24 Hour Speed Marathon”, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, au controlat 538 de autovehicule și au aplicat 386 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea limitelor legale de viteză, cu amenzi în valoare de 111.940 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.