Judecătoria Beiuș a dispus vineri, 14 martie, arestarea preventivă a trei supraveghetori de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, acuzați de multiple agresiuni asupra pacienților. Un al patrulea inculpat a fost plasat sub control judiciar. Faptele au fost comise în septembrie 2024 și includ lovirea pacienților cu cabluri, obiecte dure și agresiuni repetate fără un motiv aparent.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a anunțat vineri că trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de supunere la rele tratamente și purtare abuzivă. De asemenea, un al patrulea inculpat a fost plasat sub control judiciar. Măsurile au fost luate după ce anchetatorii au stabilit că aceștia au agresat în mod repetat pacienți internați în unitatea medicală, faptele fiind documentate chiar și prin înregistrări video.

Violențe repetate asupra pacienților

Conform procurorilor, unul dintre inculpați, supraveghetor la Spitalul Ștei, este acuzat de șase fapte de supunere la rele tratamente și cinci fapte de purtare abuzivă. Acesta ar fi fost surprins comițând următoarele agresiuni: pe 9 septembrie 2024, la ora 08.14, l-a lovit de trei ori cu un cablu peste spate pe un pacient, în timp ce se afla în holul secției; în aceeași zi, la ora 08.38, l-a lovit cu șpițul piciorului, în timp ce purta saboți medicali, pe alt pacient, fără niciun motiv aparent; la ora 13.02, a aplicat o lovitură violentă cu piciorul în zona lombară unui alt pacient, care s-a dezechilibrat în urma impactului; la ora 13.07, a folosit o baghetă de plastic, probabil o șipcă de geam PVC, pentru a lovi un pacient, în timp ce acesta era ținut de alți doi pacienți și condus cu brațele la spate; ora 18.01, a lovit un alt pacient cu aceeași baghetă, fără niciun motiv.
Un alt inculpat, infirmier al spitalului, este cercetat pentru cinci fapte de supunere la rele tratamente și o faptă de purtare abuzivă, având următoarele acuzații: pe 8 septembrie 2024, la ora 09.03, a lovit un pacient, cu palma în zona capului, în timp ce acesta stătea la masă, impactul proiectându-l aproape de farfurie; ora 14.48, l-a bruscat și apoi l-a lovit cu palma pe același pacient, fără niciun motiv; ora 18.17, l-a împins pe același, în mod repetat, încercând să-și demonstreze autoritatea; pe 9 septembrie 2024, ora 19.12, a lovit violent, cu palma, în zona urechii și a mandibulei, un alt pacient, în timp ce acesta mânca.

Anchetă în desfășurare

Cel de-al treilea inculpat, tot supraveghetor la spital, este cercetat pentru patru fapte de supunere la rele tratamente, având un comportament violent documentat astfel: pe 7 septembrie 2024, ora 08.11, a lovit un pacient, cu palma peste față; ora 08.12, l-a lovit de trei ori consecutiv, fără motiv, în partea dreaptă a feței, în timp ce acesta era întins pe jos; pe 12 septembrie, ora 08.48, a lovit foarte violent un pacient în cap, în timp ce acesta se întindea să ia un rest de măr de pe masă; pe 14 septembrie, ora 09.18, a aplicat două lovituri puternice în bărbie aceluiași pacient.
Un al patrulea angajat, tot supraveghetor, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de cinci fapte de supunere la rele tratamente și două de purtare abuzivă. Printre faptele sale se numără: pe 13 septembrie, ora 08.55, a lovit cu pumnul în zona umărului un pacient, în timp ce acesta încerca să ia bolul cu mâncare; în aceeași zi, ora 13.49, a lovit extrem de violent cu pumnul în omoplat un alt pacient, fără un motiv justificat.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, măsurile luate în acest moment al procesului penal nu înfrâng prezumția de nevinovăție a inculpaților. Înainte de a fi arestați preventiv sau plasați sub control judiciar, cei patru angajați ai spitalului au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ancheta a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și al Poliției Municipiului Beiuș. Procurorii continuă cercetările pentru a stabili dacă mai există și alte cazuri de agresiune asupra pacienților în această unitate medicală.

Bătuți, ținuți în mizerie și electrocutați

Arestările de la Spitalul din Ștei vin după publicarea unui raport al Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, despre care Crișana a scris anul trecut, pe 13 octombrie. Raportul dezvăluia că pacienții erau bătuți, electrocutați, hrăniți cu alimente expirate și ținuți în condiții inumane. 
Conform documentului, personalul medical folosea un pistol cu electroșocuri asupra pacienților, aparatul fiind descoperit și ridicat de inspectorii de monitorizare. Mai mulți pacienți prezentau echimoze și alte semne de agresiune fizică, iar trei dintre ei au confirmat că au fost bătuți de infirmieri și îngrijitori, indicând inclusiv numele agresorilor.
Managerul spitalului, Horia Miara, nega anul trecut acuzațiile, afirmând că dispozitivul fusese adus în spital de un angajat care îl folosea doar ca lanternă.
Pacienții erau ținuți în condiții mizere: paturi fără lenjerii, saltele murdare și mucegăite, dușuri fără uși, pardoseli degradate și lipsă de ventilație. În Secția de bărbați, la etajul 2, mirosul persistent de urină și alimente râncede era insuportabil. Inspectorii au descoperit pâine fără termen de valabilitate, mâncare stricată și veselă spălată în găleți, iar coșurile de gunoi erau pline cu resturi din ziua anterioară.
În magazie existau lenjerii și saltele noi, însă acestea nu erau utilizate, iar la sosirea echipei de monitorizare, personalul spitalului a încercat să ardă saltelele vechi în curte, declanșând alarma de incendiu. Spitalul a fost amendat cu 25 de mii de lei de ANPC, după ce inspectorii au descoperit alimente expirate. 
În curtea spitalului exista o ghereta improvizată de unde pacienții își cumpărau produse alimentare. Aceasta nu avea inscripții, program de funcționare sau datele firmei care o administra, iar pacienții plăteau sume arbitrare. Surse din interior indicau că aceasta era deținută de un infirmier.
Raportul sublinia că 24 de pacienți muriseră în unitatea medicală între 2021 și 2024, 11 dintre ei prin sufocare cu mâncare.
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei este un spital de monospecialitate de interes național, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, care internează pacienți din 11 județe.
Consiliul de Monitorizare, instituția care a realizat raportul, este o autoritate autonomă, sub control parlamentar, cu rolul de a supraveghea respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități aflate în instituții medicale.