Cesiunea de creanţă este reglementată de către Codul civil de la articolul 1566 până la articolul 1592, fiind definită de către legiuitor ca fiind „convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț” (articolul 1566 aliniatul 1 Cod civil).

Aşadar, vorbim despre o convenţie, un contract care este încheiat între două persoane fizice ori juridice şi care are ca obiect un drept de creanţă, care va fi transmis de la creditorul actual la un viitor creditor. De menţionat faptul că nu toate creanţele pot face obiectul unui contract de cesiune de creanţă, astfel, conform Codului civil, nu pot face obiectul unei cesiuni de creanţă transferul creanțelor în cadrul unei transmisiuni universale sau cu titlu universal şi transferul titlurilor de valoare și altor instrumente financiare (articolul 1566 aliniatul 2 literele a şi b Cod civil). Contractul de cesiune de creanţă se poate încheia cu titlu oneros, mai precis în schimbul transmiterii creanţei creditorul cesionar primeşte un preţ, ori cu titlu gratuit, mai precis în schimbul transmiterii creanţei creditorul cesionar nu primeşte vreun preţ. Părţile în cadrul contractului de cesiune de creanţă sunt după cum urmează: creditorul cedent – creditorul care deţine iniţial dreptul de creanţă şi care transferă dreptul de creanţă, creditorul cesionar – creditorul care dobândeşte fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit dreptul de creanţă şi debitorul cedat – persoana faţă de care este deţinut dreptul de creanţă.

Odată încheiat contractul de cesiune de creanţă, creditorul cesionar dobândeşte toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, cât şi drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate (articolul 1568 aliniatul 1 punctele 1 şi 2 Cod civil).

În ceea ce priveşte forma contractului de cesiune de creanţă, legiuitorul stabileşte faptul că simpla convenţie dintre creditorul cedent şi creditorul cesionar este suficientă fără a fi necesară notificarea debitorului cedat (articolul 1573 aliniatul 1 Cod civil).

Cu menţiunea: „consimțământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanța este legată în mod esențial de persoana creditorului” (articolul 1573 aliniatul 2 Cod civil).

Odată încheiată convenţia de cesiune de creanţă, creditorul cedent este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat în posesia sa, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis (articolul 1574 aliniatul 1 Cod civil).