Ipoteca care are ca obiect bunuri imobile poartă denumirea de ipotecă imobiliară și reprezintă o formă de garanție care este instituită pentru protejarea drepturilor unui creditor, care din practică poate să fie considerată cea mai „sigură” formă de protecție a unui drept de creanță.

Conform Codului civil, ipoteca asupra unui bun imobil presupune încheierea unui contract de ipotecă imobiliară, care obligatoriu sub sancțiunea nulității absolute trebuie să fie autentificat de către un notar public („Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică de către notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute” – art. 2378 alin. 1 Cod civil). Încheierea contractului de ipotecă imobiliară în formă autentică nu înseamnă automat și faptul că dreptul s-a constituit în patrimoniile creditorului și a constituitorului, adică doar încheierea contractului nu înseamnă automat și faptul că se vor produce efectele juridice. Pentru a se produce efectele juridice ale contractului de ipotecă imobiliară, este obligatorie notarea acestuia în cartea funciară – „Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în cartea funciară” – art. 2377 alin. 1 Cod civil. Obiectul unui contract de ipotecă imobiliară poate să îl reprezinte: imobilele cu accesoriile lor; uzufructul acestor imobile şi accesoriile; cotele-părţi din dreptul asupra imobilelor; dreptul de superficie (art. 2379 alin. 1 lit. a-d Cod civil). Dreptul de ipotecă se poate înscrie fie numai asupra unui imobil în întregul său, fie numai asupra cotei-părţi din dreptul asupra imobilului – art. 2381 Cod civil. Dreptul de ipotecă asupra unor construcţii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiţiile legii – art. 2380 Cod civil. Două principii cu aplicabilitate importantă, pe care justițiabilii nu le cunosc și care vizează dreptul de ipotecă, ține de extinderea dreptului de ipotecă și asupra unor îmbunătățiri realizate la imobil („Ipoteca se întinde, fără nicio altă formalitate, asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii” – art. 2382 Cod civil) – așadar, dacă a fost constituit un drept de ipotecă asupra unei case de locuit și în timpul derulării contractului se construiește încă o casă pe același teren, dreptul de ipotecă, în baza legii, se va extinde și asupra casei noi. Al doilea principiu ține de extinderea efectelor dreptului de ipotecă asupra fructelor imobilului („Dreptul de ipotecă se extinde de la aceeaşi dată şi asupra chiriilor şi arenzilor imobilului dat în locaţiune. Acest drept este opozabil locatarilor numai din momentul comunicării notării începerii urmăririi silite” – art. 2383 alin. 2 Cod civil), mai precis dreptul de ipotecă constituit asupra unui apartament se va extinde și asupra chiriei încasate în baza contractului de închiriere încheiat pentru acel imobil.