Nu de puține ori, în cadrul articolelor aferente acestei rubrici ne-am ocupat de problema prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.

Cititorii noștri cunosc elemente de natură generală în materia instituției juridice a prescripției extinctive și de asemenea cunosc faptul că, odată împlinit termenul de prescripție extinctivă, efectul juridic care se produce ține de însăși dreptul la acțiune care se stinge, adică: „După împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei” – art. 2500 alin. 1 Cod civil coroborat cu art. 2506 alin. 2 Cod civil.

De asemenea, este de menționat faptul că termenul general de prescripție extinctivă este de 3 ani, fiind reglementat de art. 2517 Cod civil: „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”

Cu toate că avem un termen general de prescripție extinctivă, legiuitorul pentru anumite situații, a înțeles să reglementeze termene de prescripție extinctivă mai restrânse, iar în cadrul prezentului articol vom prezenta care sunt aceste ipoteze legislative reglementate expres de Codul civil.

În materia asigurărilor sau reasigurărilor termenul de prescripție extinctivă este de 2 ani – Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani” – art. 2519 alin. 1 Cod civil.

În materia contractelor de intermediere, termenul de prescripție extinctivă pentru plata remunerației cuvenite intermediarilor este de 2 ani – art. 2519 alin. 2 Cod civil.

Termenul de prescriptie extinctivă de un an se aplică următoarelor raporturi juridice, conform art. 2520 Cod civil: profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează; profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna; medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente; vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate; meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor; avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate; notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile; inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin.

Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.

În materia contractelor de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, pentru recuperarea sumelor datorate de către transportator, termenul de prescriptie extinctivă este de un  an – art. 2521 alin. 2 Cod civil.