Având în vedere faptul că în cadrul articolului anterior au fost analizate problemele privind definiţia contractului de locaţiune, obiectul acestuia, preţul, precum şi problema duratei maxime pentru care se poate încheia un astfel de contract.

 

În cadrul prezentului articol vom trece mai departe şi vom analiza efectele care le produce încheierea unui astfel de contract, mai precis drepturile și obligaţiile pe care le generează în sarcina părţilor contractante. Nu vom analiza în mod exhaustiv capitolul drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de locaţiune, pentru două motive. Primul motiv ar fi că legislaţia actuală nu ridică dificultăţi de înţelegere, iar cel de-al doilea motiv este datorat spaţiului necesar pentru o astfel de analiză. Însă, este necesar a fi cunoscut faptul că obligaţiile principale ale locatarului sunt reglementate în cadrul art. 1.796 din cadrul Codului civil şi sunt după cum urmează: obligaţia de a lua în primire bunul care este dat în locaţiune; obligaţia de a plăti chiria aferentă folosirii bunului, în cuantumul şi la termenul fixat prin contract; obligaţia de a folosi bunul cu prudenţă şi diligenţă; obligaţia de a restitui bunul la momentul în care contractul de locaţiune a încetat. Un aspect de noutate care trebuie să fie menţionat în mod obligatoriu este prevăzut în cadrul art. 1.798 Cod civil, unde se stabileşte faptul că un contract de locaţiune care a fost încheiat în forma unui înscris sub semnătură privată și a fost înregistrat la organele fiscale ori contractele de locaţiune care au fost încheiate în formă autentică, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi modalităţile stabilite în contract. Prin această dispoziţie justiţiabilul va conştientiza în sfârşit avantajele de a încheia un contract de locaţiune într-o formă scrisă, fie că este sub semnatură privată, fie că este în formă autentică, mai precis în momentul în care chiria nu este achitată nu va mai fi necesar un proces prin care să se obţină o hotărâre judecătorească care să oblige la plata chiriei, este suficient existenţa unui contract scris, contract care nu este neaparat necesar a fi autentificat. O altă noutate, care trebuie să fie abordată în prezentul articol, este inserată în cadrul prevederilor art. 1.809 Cod civil, unde se stabileşte faptul că un contract de locaţiune încetează de drept în momentul în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat, iar în ceea ce priveşte obligaţia de predare a bunului contractul de locaţiune încheiat în formă autentică ori sub forma unui înscris sub semnătură privată şi a fost înregistrat la organele fiscale este titlu executoriu. Legiuitorul a lucrat la ceea ce înseamnă protejarea intereselor creditorului (locatorul), deoarece acesta nu mai trebuie să recurgă la un proces pentru a obţine predarea bunului, ci este suficientă îndeplinirea condiţiilor privind forma contractului şi se poate recurge direct la serviciile unui executor judecătoresc.