Prin articolul din cadrul acestei saptămâni vom prezenta două decizii pronunţate de către Curtea Constituţională în materia drepturilor salariale, care vizează felul în care anumite prevederi legale trebuiesc a fi interpretate şi aplicate de către angajatori.

Prima decizie, fiind  Decizia nr. 417/2024, publicată în cadrul Monitorul Oficial, Partea I nr. 116 din 10 februarie 2025, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Conform art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, dispoziţii care la data sesizării Curţii prevedeau următoarele: „(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: […] b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (1). Dispoziţiile criticate au menirea de a preveni, în astfel de situaţii, conduita abuzivă a unor angajatori, soluţia legislativă reflectând opţiunea legiuitorului cu privire la protecţia socială a unor persoane aflate într-o situaţie aparte, şi anume salariaţii care se află în perioada de plată a stimulentului de inserţie. A doua decizie, fiind Decizia nr. 419/2024, publicată în cadrul Monitorul Oficial, Partea I nr. 56 din 22 ianuarie 2025, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Conform art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, care la data sesizării Curţii Constituţionale aveau următorul cuprins: ,,(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate. 4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii”.

Curtea a constatat că reglementarea supusă controlului nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, nu semnifică uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun un tratament juridic diferenţiat.