O problemă, recentă ca şi relevanţă juridică în dreptul naţional şi care a ajuns să fie pusă în atenţia instanţelor de judecată, vizează respectarea dreptului la imagine şi în ce măsură dreptul la imagine al unei persoane supuse unei proceduri de judecată în faţa instanţelor de judecată penale este afectat de durata excesivă a judecăţii.

Într­­-o decizie de speţă recentă, decizia civilă cu numărul 1010 din 12 mai 2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a menţinut hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond, în speţă, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti prin care Statul Român a fost obligat la plata unei sume totale de 13.000 de euro cu titlul de daune morale pentru depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a unui ligitiu de natură penală.

În cadrul speţei, reclamantul a fost supus unei proceduri de judecată în faţa instanţelor penale pentru o perioadă de 17 ani şi 4 luni, iar la finalul procedurii acesta a fost achitat de toate acuzaţiile aduse de către parchet, pe motiv că fapta nu există.

Argumentele folosite de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt de avut în vedere şi suntem de părere că pot să fie invocate cu succes în faţa oricărei instanţe de fond.

Astfel, a fost apreciat de către instanţa supremă faptul că „Este unanim acceptat, în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, că durata rezonabilă a unei proceduri penale face parte din garanțiile esențiale ale unui proces echitabil, fiind reglementată în mod expres în paragraful 1 al art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului”.

Referirea la jurisprudenţa CEDO, este un element pozitiv, instanţa supremă detaliind faptul că  „criteriile enunțate de Curtea Europeană pentru a evalua dacă o procedură a fost sau nu rezonabilă, din perspectiva duratei, sunt: complexitatea cauzei, comportamentul părților, comportamentul autorităților și miza procedurii pentru partea interesată (König împotriva Germaniei, par. 99; Neumeister împotriva Austriei, par. 21; Ringeisen împotriva Austriei, par. 110; a se vedea, de asemenea, Pélissier şi Sassi împotriva Franţei (MC), par. 67; Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, par. 45)”.

De asemenea instanţa supremă a evidenţiat faptul că depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a unei proceduri derulate în faţa instanţei penale se apreciază în mod global având în vedere toate gradele de jurisdicţie şi nu individual pe faze procesuale (Boddaert împotriva Belgiei, par. 36 şi Dobbertin împotriva Franţei, par. 44).

Astfel de cereri prin care se solicită tragerea la răspundere a Statului Român sunt fundamentate pe prevederile art. 1357 Cod civil: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”, cât şi pe prevederile art. 6 şi 8 din cadrul CEDO.