Săptămâna care tocmai a trecut a adus în lumea juridică o modificarea realizată în materia procedurii de desfacere a căsătoriei, una notabilă care a luat prin surprindere lumea juridică.

Mai precis, după cum bine cunoşteam, în prezent, procedura de desfacere a căsătoriei era una larg reglementată, existând procedura de desfacere a căsătoriei realizată în faţa ofiţerului de stare civilă – la care se poate apela numai în ipoteza în care cei doi soţi nu au copii minori rezultaţi din cadrul căsătoriei; existând procedura de desfacere a căsătoriei care se realizează în faţa notarului public – la care se poate apela de către soţi numai în ipoteza în care există un acord deplin atât asupra culpei în desfacerea căsătoriei, cât şi asupra problemelor adiacente, care vizează domiciliul copiilor, numele după divorţ, pensia de întreţinere, exercitarea autorităţii părinteşti.

Pe lângă aceste două modalităţi de desfacere a căsătoriei, Codul civil mai reglementa şi procedura judiciară, la care părţile pot apela indiferent dacă ele se înţeleg în privinţa desfacerii căsătoriei ori nu se înţeleg, fiind necesară intervenţia unui magistrat.

De multe ori, însă, soţii, pentru a accelera procedura, se prezentau în faţa unui mediator, care încheia o convenţie cu obiect desfacerea căsătoriei şi pretenţiile adiacente acesteia (domiciliul copiilor, numele după divorţ, pensia de întreţinere, exercitarea autorităţii părinteşti), iar cu această convenţie se prezentau în faţa instanţei de judecată, pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de expedient (care să consfinţească acordul părţilor).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din data de 9 decembrie 2019, reunită în cadrul unui complet competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: „Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată nu poate consfinți acordul de mediere referitor la înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei. Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, instanța de judecată poate consfinți acordul de mediere având acest obiect”.

Aşadar, instanţa supremă, prin soluţia pronunţată şi obligatorie la nivelul tuturor instanţelor de judecată naţionale, a stabilit faptul că acţiunea de divorţ, acţiune personală, nu poate să fie desfăcută decât prin procedurile fixate de către legiuitor, mai precis procedura din faţa ofiţerului de stare civilă, procedura din faţa notarului public, ori procedura din faţa instanţelor de judecată (nu prin proceduri derulate în faţa unui mediator).