Unul dintre principiile care afectează în mod direct obligaţia de restiuire a unei sume de bani împrumutate este principiul nominalismului monetar, conform căruia debitorul unei obligaţii de restituire a unei sume de bani trebuie să o restituie în moneda contractată indiferent de fluctuaţiile survenite pe perioada derulării contractului.

Acest principiu este unul constant în legislaţia naţională, fiind cuprins şi în cadrul actualului Cod civil, stabilindu-se la art. 2164 alin. 1 faptul că: „În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora”, iar conform art. 2164 alin. 2, care este aplicabil în mod direct în cadrul contractelor de împrumut care au ca obiect sume de bani, Codul civil evidenţiază: „În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel”.

Aceste prevederi legale au fost contestate prin diferite modalităţi de către reclamanţii consumatori în momentul în care aceştia au sesizat instanţele de judecată, cu acţiuni civile de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale.

Valenţele juridice ale principiului nominalismului monetar erau contestate prin cererile formulate de către  reclamanţi, în momentul în care se solicita de către aceştia stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb al valutei în care era contractat creditul, la valoarea existentă la data încheierii convenţiei de credit.

Fiind invocat, de către reclamanţi, existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Într-o decizie de speţă, mai precis decizia cu nr. 993 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit faptul că: „instanţa supremă apreciază că instanţa de apel a stabilit, printr-o judicioasă aplicare a dispoziţiilor art. 1578 C. civ., că în speţă clauza criticată din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 reflectă principiul nominalismului monetar, normă legală care are caracter supletiv şi care se aplică, astfel cum a reţinut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea recentă analizată în precedent, în raportul juridic dedus judecăţii în absenţa unui acord diferit al părţilor în această privinţă”.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi decizii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit faptul că: „În atare context, Înalta Curte reţine că, faţă de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, clauza contractuală care prevede obligaţia pentru împrumutat de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF) nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000”.