În cadrul şedinţei din data de 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în mod legal în  completul competent să judece recursul în interesul legii, a soluţionat un recurs în interesul legii, promovat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi pe cale de consecinţă s-a dispus următoarea soluţie: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările si completările ulterioare și art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865], sumele destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unitățile de trezorerie și societăți bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

Această decizie este una care vine şi interpretează prevederile legale, în materia executării silite şi soluţionează în mod definitiv o problemă care era des întâlnită în practică.

Mai precis, vorbim despre faza de executare silită, în cadrul căreia după cum bine ştim, sunt pune în executare silită dispoziţiile cuprinse în cadrul unui titlu executoriu, iar de cele mai multe ori acestea sunt duse la îndeplinire prin intermediul popririlor executorii dispuse de către executorul judecătoresc şi care vizează sumele de bani deţinute de către debitor în conturile bancare ori în conturile existente în cadrul trezoreriilor municipale.

Plecând de la această premisă, în practică, în momentul în care creditorul prin intermediul executorului judecătoresc, poprea sumele de bani deţinute de către debitor în conturile bancare ori în conturile existente în cadrul trezoreriilor municipale, erau luaţi toţi banii până la concurenţa debitului existent şi a cheltuielilor de executare silită, fapt care în cazul persoanelor juridice, ducea la adevărate blocaje (neputând a fi achitate salariile angajaţilor).

Codul de procedură civilă evidenţiază la articolul 781 aliniatul 5 litera c, faptul că – “Nu sunt supuse executării silite prin poprire: c)sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri”.

Deşi textul legal era cât se poate de clar, de cele mai multe ori, sumele de bani care aveau ca şi destinaţie drepturile salariale ale personalului angajat puteau să fie redobândite de către debitor doar după ce promova o contestaţie la executare silită, fapt care genera costuri atât materiale cât şi în timp.

Această practică a fost stopată prin intermediul deciziei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.