În săptămâna care tocmai a trecut, opinia publică a fost şocată de cazul cetăţeanului italian care pretindea că ar fi doctor şi care ar fi practicat meseria de doctor în România, fără drept de profesie, efectuând în această perioadă o sumedenie de acte de chirurgie.

 

Poate că aspectul cel mai şocant, descoperit de către organele judiciare naţionale, nu a fost faptul că această persoană ar fi avut condamnări penale anterioare pentru astfel de acte, de practicarea a profesiei fără drept, ci faptul că studiile acestuia se rezumau la cele 8 clase primare (aceasta conform presei centrale). Spre surprinderea cititorilor noştri, acest fenomen nu se rezumă strict la profesia de doctor, ci se poate întâlni şi în cazul profesiei de avocat.

Da, aşa este, s-a citit bine, nu există niciun fel de greşeală, printre noi există persoane care cosideră că pot să practice profesia de avocat, chiar dacă nu au susţinut şi promovat examenul de intrare în profesia de avocat, aceştia considerând că dacă au terminat facultatea de drept (de multe ori cu rezultate mediocre) au tot ce trebuie pentru a profesa ca avocat şi nimeni, şi niciun sistem ori lege nu poate lor să le interzică aceasta. Pentru o cât mai bună informare a cititorilor noştri, calitatea de avocat stagiar se dobândeşte ca urmare a promovării examenului organizat de către UNBR (articolul 17 Legea 51 din 1995), iar după efectuarea stagiului de 2 ani, calitatea de avocat definitiv se dobândeşte prin promovarea examenului organizat de către UNBR (articolul 20 Legea 51 din 1995).

De asemenea, diferenţa dintre un avocat înscris în cadrul barourilor naţionale şi un aşa-zis avocat, se poate observa şi din atitudinea în momentul în care se încheie contractul de asistenţă juridică, mai precis cel din urmă nu va elibera chitanţe pentru onorariul încasat şi nu va elibera contracte de asistenţă juridică (pentru a nu lăsa urme care să poate să ducă la o indetificare juridică a acestuia).

Cel mai important lucru care poate şi trebuie să fie cunoscut de către cititorii noştri, pentru că nu toţi cunosc prevederile legale privind accesul în profesie, de multe ori nu se solicită chitanţă pentru onorariul plătit (deşi acesta ar fi comportamentul legal), este faptul că toate persoanele care au dreptul de a profesa ca avocaţi, trebuie să fie înscriși în cadrul tabloului avocaţilor definitivi ori stagiari care este ţinut de către barourile judeţene.

Aşadar, dacă există vreun minim dubiu cu privire la calitatea de avocat a unei persoane, nu trebuie decât să fie consultat tabloul avocaţilor definitivi ori stagiari şi dacă numele acestora nu apare în cadrul acestor tablouri, nu există nici dreptul de practicare a profesiei.

Tabloul avocaţilor definitivi ori stagiari se poate consulta fie la sediul baroului judeţean, fie pe pagina de internet a barourilor judeţene.