Observăm faptul că tot mai multe persoane fizice se prezintă cu probleme de natură fiscală, de o gravitate ridicată și care țin de atragerea răspunderii solidare personale a acestora pentru datoriile societăților comerciale pe care le-au administrat/condus la un moment dat.

Nu mai este un secret, fiind propagat pe toate canelele de media, atât audio, cât și vizuală, precum și în presa scrisă, faptul că statul are nevoie de bani și în aceste condiții, de multe ori, organele fiscale recurg la toate procedurile reglementate de Codul de proceură fiscală pentru a aduce cât mai multe resurse financiare la bugetul de stat consolidat. Însă, tot la fel de adevărat este faptul că sunt situații în care instanțele de judecată anulează actele fiscale emise de către autorități pe motiv de nelegalitate. Trecând peste această parte de introducere, ținem să prezentăm cititorilor noștri o serie de elemente care țin de una dintre procedurile reglementate de legiuitorul fiscal și care este des uzitată pentru a determina trecerea dincolo de patrimoniul societății comerciale și a se executa obligațiile fiscale față de persoana fizică. Credem că în prima fază ar trebui să se prezinte ipotezele în care se poate atrage răspunderea solidară a persoanei fizice pentru datoriile persoanei juridice. Astfel, conform art. 25 alin. 2 Cod procedură fiscală se stabilește faptul că: „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea; administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului”. Aceste ipoteze sunt strict și limitativ stabilite de către legiuitor, la aceste ipoteze nu se pot adauga alte ipoteze de către organul de execuție fiscală. Odată prezentate ipotezele în care se trece dincolo de limitarea răspunderii asigurată de societatea comercială, vom prezenta, însă în articolul viitor, procedura pe care o folosec organele fiscale și modalitatea de contestare a acestora.