Avocatul Crişanei - „Recurs în interesul legii. Prescripția extinctivă în materie fiscală".
În cadrul ședinței din 14 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul Completului pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată Decizia cu numărul 21 prin care se stabileşte faptul că – “Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de 5 ani de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit şi accesorii ale acestora curge de la data de 1 ianuarie a anului următor anului fiscal în care s-a realizat profitul impozabil din care rezultă impozitul pe profit datorat de contribuabil. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.
Această decizie este una extrem de importantă şi obligatorie la nivelul tuturor instanţelor de judecată din cadrul sistemului naţional judiciar, rezolvând în mod definitiv problema privind prescripţia extinctivă în materie fiscală pentru impozitul pe profit.
Prevederea legală care a fost interpretată de către Completul pentru pronunţarea recursului în interesul legii, este cuprinsă în cadrul articolului 91 aliniatul 1 Cod procedură fiscală – “Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel”şi în cadrul articolului 91 aliniatul 2 Cod procedură fiscală – “Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.
Odată pronunţată această decizie şi după ce a fost publicată în cadrul Monitorului Oficial al României, toate instanţele de judecată naţionale, în momentul în care vor trebui să calculeze dacă s-a împlinit termenul de prescripţie extinctiv în materia impozitului pe profit, vor stabili faptul că acest termen este de 5 ani şi faptul că el începe să curgă de la 1 ianuarie – “a anului următor anului fiscal în care s-a realizat profitul impozabil” (adică dacă profitul este realizat în 2000, termenul pentru calculul prescripţiei extinctive va începe să curgă din 1 ianuarie 2001 şi va fi de 5 ani).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.