Prin Decizia cu nr. 58 din 2022, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reunită în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în dosarul nr. 2640/298/2020, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a dispus faptul  că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este necesară respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 la încheierea unei convenţii având ca obiect înstrăinarea posesiei asupra unui teren agricol din extravilan”.

O decizie obligatorie pentru instanţele de judecată, după cum evidenţiază prevederile art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă.

Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii 17 din 2014, vânzarea/cumpărarea terenurilor agricole din extravilan a devenit mai dificilă, din punct de vedere legislativ trebuiau îndeplinite o serie de condiţii prealabile, cea mai importantă fiind respectarea dreptului de preempţiune pentru categoriile stabilite la art. 4 alin. 1 lit. a până la lit. g, fiind incluse în cadrul preemptorilor inclusiv statul român prin Agenţia Domeniilor Statului.

Aşadar, o listă destul de lungă de posibili cumpărători care la condiţii identice de ofertă şi preţ ar fi putut să cumpere terenul agricol extravilan oferit spre vânzare.

Prin Decizia 58/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a evidenţiat faptul că dreptul de preempţiune nu trebuie să fie avut în vedere în momentul în care se transmite dreptul de posesie asupra unui teren agricol extravilan.

Mai precis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evidenţiază faptul că, dacă pentru vânzarea/cumpărarea unui teren agricol din extravilan este necesară respectarea dreptului de preempţiune, când vorbim despre încheierea unui contract prin care se transmite doar posesia asupra unui teren agricol extravilan, acest drept de preempţiune nu mai este obligatoriu pentru părţile contractante să respecte dreptul de preempţiune (de exemplu, contract de constituire drept de uzufruct, contract de arendă, contract de închiriere).