Unul dintre reproşurile pe care sistemul judiciar îl primeşte în mod constant este datorat perioadelor necesare în vederea soluţionării unui litigiu, care pot să ajungă uneori şi la ani de zile, nenumărate fiind soluţiile pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care România a fost sancţionată.

 Având în vedere aceste critici, care de multe ori s-au concretizat în sume de bani pe care România a trebuit să le achite părţilor prejudiciate, legiuitorul a adoptat în anul 2010 Legea 202 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.  Acest act normativ a modificat o serie de alte acte normative printre care si OUG 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai precis art. 118 din cadrul acestui act normativ a fost modificat, în sensul că hotărârea pronunţată de către instanţa de judecată faţă de plângerea promovată împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor era definitivă şi irevocabilă. Probabil că deja o parte însemnată de justiţiabililor cunosc, având promovate astfel de plângeri contravenţionale, faptul că împotriva  hotărârii care era pronunţată de către judecatorii (acestea fiind instanţele competente material să judece plângerile contravenţionale) nu se putea exercita calea de atac a recursului. Trebuie să facem o distincţie pentru a nu se face vreo confuzie, procesele verbale care erau vizate de către OUG 195 din 2002 erau doar acele procese verbale prin care se constata săvârşirea unei contravenţii reglementate de legea circulaţiei pe drumurile publice (de exemplu împotriva proceselor verbale întocmite de către Garda Financiară se putea exercita şi cale de atac a recursului).  Acest paragraf 3 indice 1 al art. 118 din OUG 195 din 2002 introdus prin Legea 202 din 2010 a făcut obiectul unei contestaţii la Curtea Constituţională a României, iar aceasta din urmă a stabilit prin decizia cu nr. 500 din 2012 faptul că, aliniatul 3 indice 1 al art. 118 din OUG 195 din 2002 conform căruia „hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă", este neconstituţională.  Aşadar, în momentul de faţă plângerile contravenţionale formulate împotriva proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmite de către organele de poliţie şi care au ca şi obiect contravenţii săvârşite la legea care reglementează circulaţia pe drumurile publice pot să fie atacate şi cu recurs, hotărârile pronunţate de către judecătorii nu mai sunt definitive şi irevocabile, fiind doar definitive. Cu toate acestea subliniem un aspect care este extrem de important, decizia Curţii Constituţionale se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial, adică doar pentru procese care sunt în curs de soluţionare. Procesele care au fost soluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de neconstituţionalitate sunt supuse dispoziţiilor vechi chiar dacă acestea sunt neconstituţionale.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741