Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2017, a 18 inculpați, din care 17 angajaţi ai ITPF Oradea şi un inspector antifraudă din Deva.

 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Florin Avram, comisar de poliție, în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea - Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, a fost reţinut cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 fapte) şi trafic de influență (5 fapte). Au mai fost reţinuţi Ciprian Călin Selagea, Cătălin Ancuţa, Marcel Dudaş, Ovidiu Mărginean, Sorin Romulus Păcura, Marcel Grigore Todoran, Teodor Ardelean, Călin Liviu Bodârlău, Gabriel Gudiu, Claudiu Alexandru Cicortaş, Daniel Gheorghe Galben şi Ştefan Eugen Nedelcu, agenți de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. De asemenea, procurorii i-au reţinut şi pe Costel Poenaru, Ion Marinel Pristoleanu, Bogdan Lazăr Paladie şi Nicolae Gabriel Teodor, agenți în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită. Emil Nicu Chira,  inspector antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, a fost şi el reţinut cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe potrivit cărora, în perioada 27 august - 24 noiembrie 2016, inculpatul Avram Florin, comisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea - Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, a pretins și primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro și 41.000 euro și alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative și, în alte situații, pentru influențarea polițiștilor de frontieră și a vameșilor de la granița cu Serbia și Ungaria, astfel încât să permită intrarea, în România, a unor TIR - uri cu țigări de contrabandă și cu anvelope uzate.
În același context și în același scop, în perioada 29 august - 12 decembrie 2016, ceilalți 17 inculpați au pretins și primit de la aceleași persoane, în legătură îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sume de bani cuprinse între 10 și 50 euro. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, ieri fiind prezentaţi la Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, mai arată DNA, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.