În cadrul şedinţei publice din data de 3 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în completul pentru pronunţarea deciziilor de dezlegare a unor chestiuni de drept, a dispus admiterea sesizării formulate de către Tribunalul Alba – secţia I civilă, în dosarul cu numărul 173/191/2016 şi pe cale de consecinţă a dispus – „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor articolului 1.279 aliniatul 3 teza întâi şi articolului 1.669 aliniatul 1 din Codul civil, nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic”.

Această decizie prin raportare la prevederile articolului 521 aliniatul 3 din cadrul Codului de procedură civilă devine obligatorie faţă de instanţele de judecată, de la momentul în care este publicată în cadrul Monitorului Oficial al României. Pentru a înţelege cât mai bine efectele juridice ale acestei decizii, trebuie trecut în revistă o serie de informaţii, mai precis contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil, pentru a putea produce efectul translativ de proprietate (transiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător) trebuie să fie încheiat în forma autentică în conformitate cu prevederile articolului 1244 Cod civil. Cu toate acestea, un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil încheiat sub forma unui înscris sub semnatură privată, deşi nul, ca un contract de vânzare-cumpărare, este totuşi valabil ca şi antecontract de vânzare-cumpărare. Noţiunea de antecontract de vânzare-cumpărare presupune promisiunea de a transfera dreptul de proprietate în schimbul unei sume de bani predată cu titlu de preţ, aşadar antecontractul de vânzare-cumpărare nu duce la transferul dreptului de proprietate, ci duce doar la promisiunea de a transfera acel drept. Prin raportare la prevederile noului Cod civil, în practică s-a pus problema în ce măsură un antecontract de vânzare-cumpărare trebuie să fie încheiat în formă autentică pentru a putea ulterior să fie folosit în faţa instanţelor de judecată. Refuzul uneia dintre părţile care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare) de a se prezenta la notarul public, în vederea încheierii contractului autentificat de vânzare-cumpărare, dă dreptul celeilate părţi de a se adresa instanţelor de judecată, cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vănzare-cumpărare. Curtea supremă a stabilit în mod obligatoriu, că o astfel de acţiune civilă, nu trebuie să aibă la bază un antecontract de vânzare-cumpărare, care să fie încheiat în formă autentică.