Suspectul, un bărbat de 25 de ani, a fost arestat preventiv - Tentativă de viol
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a ajuns după gratii pentru tentativă de viol după ce a atacat o femeie pe un teren agricol din localitatea Crânceşti. Femeia a scăpat de agresor, suferind însă leziuni care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, miercuri, pe raza localității bihorene Pietroasa, polițiștii Secției nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuș împreună cu polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 25 de ani, din Pietroasa, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de viol. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției nr.2 de Poliţie Rurală Beiuș îl bănuiesc pe acesta că, la 20 august a.c., în jurul orei 20.45, prin folosirea forței, ar fi încercat, fără să reușească, să întrețină relații sexuale cu o femeie de 43 de ani, din comuna Dobrești, în timp ce aceasta se afla pe un teren agricol din localiatea bihoreană Crâncești, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 1 – 2 zile de îngrijiri medicale”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuș l-au reținut pe bărbatul de 25 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Joi, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuș cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de viol. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beiuș a dispus față de bărbatul de 25 de ani măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă ceretările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.