Organizaţia Mondială a Sănătăţii a grupat simptome rare de Covid-19, transmise de medici din întreaga lume. Degetele Covid, asemănătoare degerăturilor, sunt întâlnite în Italia, iar senzaţie de arsură şi furnicături apar tot din cauza răspunsului imunitar al organismului la infecţie.
Magazin
Administrația Trump a elaborat proiectul Artemis - Exploatări miniere pe lună
Administrația Trump a elaborat un proiect pentru minerit pe Lună, în cadrul unui nou acord internațional numit Artemis, au declarat pentru Reuters surse apropiate situației.
- 06 Mai 2020
- Citeste
Jurnalista Monica Ulmanu, absolventă a Universității București - A câştigat premiul Pulitzer
Jurnalista Monica Ulmanu, absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, s-a aflat, alături de colegii săi de la The Washington Post, printre câștigătorii categoriei jurnalism explicativ a premiilor Pulitzer pentru anul 2020.
- 05 Mai 2020
- Citeste
Tratamentul cu Remdesivir începe din această săptămână - Ac de cojocul Covid-19
Medicamentul antiviral Remdesivir, administrat intravenos, va fi disponibil săptămâna aceasta pentru pacienţii Covid-19 din SUA aflaţi în stare foarte gravă.
- 04 Mai 2020
- Citeste
Autoarea seriei Harry Potter - O donaţie record
Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea seriei literare "Harry Potter", a anunţat sâmbătă că va dona 1 milion de lire sterline (1,13 milioane de euro) în beneficiul unor organizaţii de caritate care sprijină persoanele vulnerabile pe durata stării de izolare la domiciliu, informează BBC.
- 03 Mai 2020
- Citeste
Harrison Ford a provocat un nou incident aviatic - Pilotează la 77 de ani
Harrison Ford a provocat un nou incident aviatic, la un aeroport din California. Actorul susţine că nu a înţeles indicaţiile pe care le-a primit de la turnul de control.
- 29 Aprilie 2020
- Citeste
Un documentar despre Michelle Obama şi autobiografia sa - Vedetă pe Netflix
Michelle Obama este vedeta unui nou documentar care va fi difuzat pe platforma Netflix, consacrat turneului mondial de promovare a autobiografiei sale, „Becoming".
- 28 Aprilie 2020
- Citeste
Omagiu vesel pentru cei care se află în prima linie - Umor de pandemie
Aproximativ 30 de sperietori de ciori cu peruci şi măşti faciale, stetoscoape şi mănuşi chirugicale, sunt amplasate în grădinile din faţa caselor din satul Capel, din sudul Angliei.
- 27 Aprilie 2020
- Citeste
Telescopul spațial trebuia să funcţioneze doar 15 ani, dar a împlinit 30 de ani - „Spionul” de la cota 550 km
Telescopul spațial Hubble a împlinit 30 de ani de la lansare, fiind rezultatul cooperării dintre NASA și Agenția Spațială Europeană. Telescopul orbitează Pământul la 550 de km înălțime și surprinde imagini fără precedent asupra stelelor, galaxiilor și universului îndepărtat.
- 26 Aprilie 2020
- Citeste
De ziua lui de nume, Papa Francisc a donat pentru România - Echipamente pentru combaterea pandemiei
De ziua lui de nume, Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru combaterea Covid-19 în România. Înaltul pontif a trimis mai multe materiale medicale Spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România.
- 23 Aprilie 2020
- Citeste
Crişana Digitală


