50 Cent a primit o stea pe Walk of Fame
Rapperul și actorul american 50 Cent a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, iar la ceremonie a beneficiat de o prezentare a carierei sale din partea celui care s-a declarat „bunul său prieten” Eminem.
În urmă cu aproape 20 de ani, Marshall „Eminem” Mathers l-a ajutat pe 50 Cent să își lanseze cariera, iar starul originar din Detroit a amintit acest lucru în timpul ceremoniei de pe Walk of Fame care a avut loc joi.
„Dintre toate lucrurile pe care nu mi le amintesc despre 2002”, a glumit Eminem, „am o amintire clară despre momentul în care l-am cunoscut pe 50. Charisma și personalitatea lui - totul se potrivea cu intensitatea muzicii sale”. Colaborarea cu Dr. Dre l-a ajutat pe Eminem să devină un superstar, iar cei doi au contribuit la rândul lor la lansarea carierei rapperului 50 Cent.
„Dre și cu mine am știut că, dacă ne-a plăcut, va plăcea tuturor”, a spus Eminem, adăugând că este bucuros că și-a ascultat instinctul.
Cei doi au colaborat la numeroase proiecte pe parcursul anilor, dar Eminem a subliniat că prietenia lor merge dincolo de muzică și afaceri.
Originar din Queens, New York, 50 Cent, în vârstă de 44 de ani, al cărui nume real este Curtis Jackson III, a cunoscut succesul în 2003, cu albumul de debut „Get Rich or Die Tryin'”, care s-a vândut în 15 milioane de exemplare în toată lumea, devenind unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice rap din toate timpurile. Cel mai recent material de studio al său este „Street King Immortal”, care a fost lansat în 2015. În 2005, rapperul premiat cu Grammy a avut un rol în filmul „Totul pentru bani”, inspirat din viaţa lui, apoi a fost distribuit în drama de război din 2006 „Home of the Brave”, dar și în thrillerul „Ţinutul gheţurilor/ The Frozen Ground” (2015), în care joacă alături de Nicolas Cage şi John Cusack. Printre cele mai recente filme în care a jucat se numără „Frăția hoților/ Den of Thieves”, lansat în 2018.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.