Al Pacino va fi Regele Lear
Actorul american Al Pacino va interpreta rolul principal într-o nouă adaptare cinematografică a piesei de teatru „Regele Lear”, de William Shakespeare.
După ce a interpretat personajul Shylock în filmul „Neguţătorul din Veneţia” (2004), starul american, premiat cu Oscar, va juca rolul principal într-o nouă adaptare cinematografică a unei piese shakespeariene.
Michael Radford, regizorul filmului „The Merchant of Venice” şi nominalizat la Oscar pentru pelicula „Il Postino”, va regiza noul proiect cinematografic.
„Lear este rolul pe care toţi actorii şi-l doresc. Al Pacino cochetează cu această idee de mai mult timp. Există o diferenţă între Shylock, care apare doar în cinci scene, şi Lear, care este prezent aproape în fiecare scenă. E un rol enorm. Cred că lui Pacino i-ar plăcea o astfel de onoare, întrucât el este un actor teribil de bun”, a declarat Michael Radford.
Următoarele două proiecte de pe agenda de lucru a actorului Al Pacino sunt deja intens mediatizate: filmul „The Irishman”, regizat de Martin Scorsese, şi „Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, în care starul american joacă rolul impresarului unui personaj interpretat de Leonardo DiCaprio.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.