Animale de companie mai puţin obişnuite, dar şi nocive - Melcii uriaşi africani
Melcii uriaşi africani, de până la 20 de centimetri lungime, sunt din ce în ce mai căutaţi ca animale de companie în Europa, însă o universitate elveţiană a avertizat asupra pericolului reprezentat de deţinerea unor astfel de vieţuitoare, transmite agenţia DPA.
Exemplarele de melc uriaş african ar putea fi periculoase pentru oameni, spre exemplu prin transmiterea viermelui pulmonar al şobolanului. Acesta poate provoca meningită la oameni, conform unui text ştiinţific publicat în jurnalul Parasites & Vectors de o echipă de cercetători de la Universitatea din Lausanne. Aproximativ două treimi din cei cel puţin 36 de agenţi patogeni prezenţi la melci ar putea infecta şi oamenii. Printre speciile populare căutate pentru terarii se numără Lissachatina fulica şi Achatina achatina.
„Reţelele sociale abundă în fotografii cu oameni care pun animalul în contact cu pielea sau chiar cu gura", a declarat cercetătoarea Cleo Bertelsmeier, citată într-un comunicat emis de universitate. Bertelsmeier predă la Institutul de Ecologie şi Evoluţie din cadrul Facultăţii de Biologie şi Medicină.
Oamenii cred că mucusul melcului este benefic pentru piele. Însă, acest lucru riscă să transmită agenţi patogeni. Bertelsmeier şi colegii ei au analizat fotografii postate pe reţelele sociale pentru a vedea cât de răspândiţi sunt melcii uriaşi ca animale de companie.
Multe persoane nu sunt conştiente de riscurile „la care se expun sau la care îi expun pe copiii lor atunci când manipulează melcii, spre exemplu când îi pun pe faţă", a declarat coautorul lucrării, Jérôme Gippet. Cercetătorii au avertizat că, în cazul dezvoltării comerţului cu animale de companie „acest lucru va crea mai multe oportunităţi pentru introducerea şi răspândirea unor organisme patogene la oameni şi alte animale".
Melcii uriaşi africani sunt vorace şi se reproduc rapid.
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a inclus melcii uriaşi africani pe lista speciilor invazive periculoase, considerându-i dăunători.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.