Şcoala de samba Beija-Flor s-a impus, miercuri seară, la Carnavalul de la Rio de Janeiro (9-13 februarie), cu o paradă care i-a criticat pe politicienii corupți, prezentați ca șobolani cu serviete umplute cu bani.

 

Anunțul privind școala de samba câștigătoare a provocat o explozie de bucurie în rândul fanilor îmbrăcați în alb și albastru de pe Sambadrom. Aceasta este a 14-a oară când școala de samba Beija-Flor este desemnată campioana Carnavalului de la Rio. Superstarul travestit Pabllo Vittar a defilat alături de celebra școală de dans, în zorii zilei de marți, în încercarea de a atrage atenția asupra tuturor formelor de intoleranță și discriminare, inclusiv sexuală. Organizația Grupo Gay din Brazilia a anunțat, în ianuarie, că, în 2017, au fost asasinate 387 de persoane din rândul comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), cu 30% mai multe decât în anul anterior.

Pe locul al doilea s-a situat școala de samba Paraiso do Tuiti, care l-a criticat direct pe președintele brazilian, Michel Temer, comparat în timpul defilării cu un vampir. Potrivit mai multor sondaje, Temer, al cărui guvern a fost implicat în numeroase scandaluri de când acesta a preluat puterea, în 2016, este cel mai puțin popular președinte din istoria Braziliei. Defilarea celor 13 școli de samba de la carnavalul din Rio de Janeiro 2018 a debutat duminică seară, cu o abundență de pene și paiete, dar și cu mesaje politice ce denunțau corupția, violențele și sărăcia care afectează Brazilia, și a continuat luni.

Un juriu format din 36 de persoane a evaluat defilările pe criterii foarte exacte, de la calitatea muzicii la decorațiuni și temă alese. Munca unui an întreg a școlilor este judecată pe parcursul unei defilări care durează mai puțin de o oră.

La defilări au participat aproximativ 3.000 de dansatori, iar pe Sambadrom s-au adunat circa 72.000 de spectatori.

Una dintre scenele prezentate de școala Beija Flor a fost foarte impresionantă, cu imagini din viața de zi cu zi din „favelas”: răpiri, focuri de armă și trupul unui copil într-un sicriu, cu mesajul „încă o fărâmă de speranță pierdută”.

Brazilia, cea mai mare țară din America Latină, a trecut prin cea mai gravă perioadă de recesiune din istoria sa. Numărul crimelor violente este în creștere, iar politica este marcată de corupție și lipsa unor lideri eficienți. Anul trecut, câștigătoare ale defilării au fost, ex-aequo, școlile de samba Mocidade și Portela.