Burt Reynolds îşi pune viaţa pe tapet - Memoriile unui actor celebru
Burt Reynolds, unul dintre sex simbolurile anilor '70-'80, îşi va publica memoriile, sub titlul "But Enough About Me", a anunţat, ieri, editura G.P. Putman' Sons. Coautorul cărţii va fi Jon Winkour, care a colaborat cu James Garner la memoriile acestuia, "The Garner Filer". De asemenea, Jon Voight va fi cel care va semna prefaţa cărţii. Volumul va fi lansat în toamna anului 2015. Reynolds, în vârstă de 78 de ani, s-a născut în Georgia, în 1936, dar s-a mutat în Riviera Beach în 1946, unde tatăl său era şeful poliţiei locale. El a continuat să joace fotbal la Universitatea de stat din Florida, dar leziunile suferite l-au împiedicat pe actor să îşi continue această carieră. După ce s-a retras, Reynolds a început să urmeze cursuri de actorie. Burt Reynolds s-a mutat la New York la sfârșitul anilor 1950, debutul său în televiziune având loc în 1958, în serialul "Flight". Primul său rol mai mare a fost în serialul NBC "Western Riverboat", difuzat între 1958 şi 1960. La insistenţele lui Clint Eastwood, acesta a intrat în industria filmului. În 1970, Reynolds era deja o importantă vedetă de cinema, jucând în filme precum "Eliberarea/ Deliverance", "Cea mai lungă pasă/ The Longest Yard", "Smokey si Bandit/ Smokey and the Bandit" şi "Sharky's Machine". Burt Reynolds a câştigat un premiu Emmy şi un Glob de Aur pentru rolul său din sitcomul "Evening Shade" şi a primit o nominalizare la Oscar pentru interpretarea regizorului de filme pornografice Jack Horner în "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights". De asemenea, Burt Reynolds a fost considerat unul dintre sex simbolurile perioadei. Reynolds a fost căsătorit cu actriţa Loni Anderson din 1988 până 1993. Cartea promite să dezvăluie informaţii despre filmele sale de succes, relaţiile de dragoste cu anumite celebrităţi, dar şi prietenia cu legende ale Hollywoodului, precum Clark Gable, Bette Davis, Frank Sinatra, Clint Eastwood şi Johnny Carson.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.