Primarul Radu Mazăre spune că ediția carnavalului la care el îl va interpreta pe Ștefan cel Mare va fi una spectaculoasă, bazată pe istorie, dar și pe legende, iar actrița Maia Morgenstern și-a dat acordul pentru a fi mama domnitorului, fiind posibil ca Sofia Vicoveanca să fie Vrâncioaia.

"Am lucrat ieri la scenariul pentru Ștefan cel Mare, va fi extraordinar de spectaculos, o să avem câteva momente...O să le vedeți, de fapt, de ce să vi le povestesc de acum, cu bătălia de la Podul Înalt. Vor fi lupte pe scenă, o să avem cascadori, o să avem celebra poezie în care Ștefan se întoarce bătut, «pe o stâncă neagră, într-un vechi castel», îl așteaptă mama lui care îi dă viteză, îl trimite înapoi la luptă", a declarat, ieri, Radu Mazăre. El a menționat că actrița Maia Morgenstern și-a dat acordul pentru a interpreta rolul mamei lui Ștefan cel Mare la carnavalul de la Mamaia. "Am discutat și am agreat de principiu, nu am perfectat încă definitiv, dar urmează să semnăm contractul cu Maia Morgenstern, care va fi mama lui Ștefan cel Mare. Sigur că pentru asta o să facem și noi așa un lucru bun, de fapt e de suflet o să ajutăm la repararea Teatrului de Stat Evreiesc. (...) În principiu s-a aratăt încântată să participe la acest proiect. Ea va fi mama lui Ștefan cel Mare, cea care mă trimite înapoi la luptă. (...) Și acum suntem în discuții să vedem cine o să fie Vrâncioaia. Va fi cineva care va fi în pur stil moldovenesc și care va și cânta", a afirmat primarul Constanței. Întrebat dacă ar putea fi vorba despre Sofia Vicoveanca, primarul a răspuns: "Ai văzut ? Suntem în discuții, să vedem dacă e disponibilă". Radu Mazăre a mai spus că de la această ediție a carnavalului nu vor lipsi nici cascadorii. "Vor fi zece cascadori care simulează lupta de la Podul Înalt, vor mai fi și de-ai noștri pe lângă cei zece cascadori, în orice caz va fi spectaculos. Vor fi lupte adevărate pe scenă, vor fi dansuri, va fi reconstituită tabăra lui Soliman Pașa unde se benchetuia după ce-l învinseseră pe Ștefan. După aia Ștefan se întoarce, după ce-l gonește mama lui se duce la Vrâncioaia, adună cu buciumul, fiii Vrîncioaiei adună toată armata, intră peste Soliman, o poveste bazată și pe istorie, dar și pe legende în același timp", a menționat Mazăre. Ediția carnavalului în care primarul îl va interpreta pe Ștefan cel Mare va avea loc în 2 august la Mamaia.