Comemorare în Franţa - Bicentenarul morţii lui Napoleon
Preşedintele francez Emmanuel Macron va comemora bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, într-o ceremonie ale cărei detalii vor fi anunţate „ulterior de către Elysée", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal.
Napoleon, decedat pe 5 mai 1821 pe insula Sfânta Elena, „este o figură majoră a istoriei noastre", care trebuie privită „cu ochii larg deschişi" şi „în faţă, inclusiv atunci când este vorba despre momentele sale poate mai dificile" şi „de alegeri care astăzi par discutabile", a declarat Attal la începutul lunii martie.
Emmanuel Macron, care a sărbătorit numeroase evenimente comemorative de la începutul mandatului său de cinci ani, nu îşi declarase până acum intenţiile în privinţa bicentenarului.
Oportunitatea celebrării acestei aniversări face obiectul unei dezbateri, Napoleon fiind atât unul dintre personajele preferate ale francezilor, cât şi o figură controversată pentru acţiunile sale din cei 15 ani în care s-a aflat la putere, între 1799 şi 1815.
Numeroase manifestări dedicate bicentenarului morţii lui Napoleon sunt, de asemenea, planificate la Ajaccio, locul de naştere al împăratului, inclusiv o reconstituire în costume de epocă a revenirii cenuşii sale din Sfânta Elena la Paris în 1840.
Născut în Corsica, general al Revoluţiei Franceze, Napoleon Bonaparte a devenit Prim Consul (1799), apoi împărat sub numele de Napoleon I din 1804 până în 1814, apoi trei luni în 1815.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.