Concert virtual ABBA - În turneu mondial
Concertul virtual „Voyage" al grupului ABBA - ce a fost prezentat într-o sală special construită la Londra în mai 2022 şi care a vândut peste 1 milion de bilete - va porni într-un turneu mondial, a anunţat joi preşedintele Universal Music Group, Lucian Grainge.
„Avem în dezvoltare planuri pentru a duce ABBA Voyage în jurul lumii", a declarat Lucian Grainge, conform revistei americane Variety. Declaraţia sa sugerează că acel concert va fi difuzat în săli special modificate din oraşe importante din lumea întreagă. Contactaţi de Variety, agentul de presă al grupului ABBA şi purtătorul de cuvânt al grupului Universal nu au oferit informaţii suplimentare despre acest proiect.
Deşi informaţiile sunt puţine şi vestea în sine nu reprezintă un şoc, declaraţia făcută de Lucian Grainge marchează prima confirmare oficială a faptului că acel spectacol - un proiect de multe milioane de dolari, dezvoltat timp de aproape şase ani şi pentru care compania Industrial Light & Magic, deţinută de George Lucas, a folosit tehnologia motion-capture pentru a crea imagini virtuale (denumite "ABBA-taruri") ale membrilor grupului suedez, prezentaţi aşa cum arătau în 1979, pentru un concert de 90 de minute - va fi difuzat în altă parte decât într-un cinematograf din Londra.
Deşi nu este din punct de vedere tehnic un spectacol cu holograme, „Voyage" reprezintă o nouă culme în universul acestui tip de tehnologie: cei patru membri ai grupului suedez, care au depăşit deja vârsta de 70 de ani, au petrecut multe ore cântând în faţa camerelor motion-capture, pentru ca imaginile lor virtuale să arate cât mai realist posibil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.